European Police Union, alături de SNPPC, de Ziua Europei - 9 Mai 2025

În mod simbolic, vineri, 9 Mai 2025, de Ziua Europei, la invitația conducerii SNPPC, președintele celei mai mari organizații sindicale polițienești din Europa – European Police Union (EPU) –, dl. Rainer WENDT, a efectuat o vizită de lucru în România.
După primirea la sediul Biroului Executiv Central al SNPPC, a urmat întâlnirea cu inspectorul general al Poliției Române, dl. chestor-șef de poliție Benone-Marian MATEI, la care au mai participat: adjunctul inspectorului general, dl. chestor principal de poliție Eduard MIRIȚESCU, secretarul general al SNPPC, Nicolae CÎRLAN (care deține și funcția de vicepreședinte EPU), și trezorierul general SNPPC, Claudiu-Florin STAICU. Inițiativa acestei întâlniri - care a avut preponderent în atenție dialogul social la nivel național și european, dar și identificarea de bune practici pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale polițiștilor, pregătirea și protecția drepturilor economice și sociale ale acestora - vine în contextul unor discuții informale anterioare, dintre președintele EPU și inspectorul general al IGPR, cu ocazia Congresului European al Polițiștilor de la Berlin din luna mai 2024.
După vizita la IGPR, delegația EPU-SNPPC s-a deplasat la sediul IGPF, unde s-a întâlnit cu inspectorul general adjunct al Poliției de Frontieră Române, chestor de poliție Daniel MINCĂ, alături de reprezentanții Biroului Teritorial SNPPC din IGPF. Cu acest prilej, a fost vizitat și Centrul Operațional de Coordonare al IGPF - o structură esențială inclusiv pentru supravegherea și controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene -, unde adjunctul inspectorului general a evidențiat capabilitățile tehnice și operaționale ale Poliției de Frontieră, precum și progresele în digitalizarea serviciilor, inclusiv aplicația e-DAC și sistemul electronic de verificare a documentelor, funcțional din 31 martie 2024.
Discuțiile purtate s-au axat pe soluții și bune practici europene pentru protejarea polițiștilor de frontieră, în etapa următoare, din punct de vedere social, profesional și familial, în contextul noii realități generate de aderarea României la Spațiul Schengen, care poate implica modificări organizatorico-structurale în cadrul PFR, și a fost subliniat rolul Poliției de Frontieră Române în combaterea infracționalității transfrontaliere, într-o Europă în continuă transformare și plină de provocări.
Președintele EPU a salutat profesionalismul, infrastructura și angajamentul PFR pentru menținerea unui nivel ridicat de securitate la frontiere, chiar și după ridicarea controalelor la granițele interne. Totodată, liderii SNPPC-IGPF au subliniat importanța dialogului dintre sindicat și conducerea instituției, pentru un cadru de lucru benefic polițiștilor de frontieră și personalului contractual, au prezentat istoria sindicatului - subliniind că BT SNPPC din IGPF a fost primul constituit la nivelul PFR - și au evocat momentele dificile din 2011, când aproximativ 2.000 de oameni au fost concediați în urma unei decizii politico-administrative fără precedent. S-a concluzionat că astfel de situații nu trebuie să se mai repete, iar toți angajații trebuie să beneficieze de siguranță, stabilitate și protecție, indiferent de modificările instituționale sau politice.
Conducerea European Police Union și-a exprimat sprijinul ferm față de demersurile noastre sindicale, apreciind totodată transparența și deschiderea IGPR și a IGPF spre dialog social, dar și întâlnirile avute, care au consolidat colaborarea între EPU și SNPPC România.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL - SNPPC