Comunicat 03.01.2021 - INFO UTIL GRADE ȘI FUNCȚII TCO
1 – În conformitate cu prevederile art. 21 alin (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, polițistului care intră în corpul ofițerilor de poliție, fiind declarat ADMIS, în condițiile art. 9, alin. (2), i se acordă gradul profesional în funcție de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, astfel:
a) sub 5 ani - subinspector de poliție;
b) între 5 și 10 ani - inspector de poliție;
c) peste 10 ani - inspector principal de poliție.
2 – Conform art. 22, alin. (4), polițiștii se încadrează în funcții de execuție, prevăzute în statele de organizare, cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au.
Succes tuturor candidaților!