19.04.2019 - Biroul Teritorial SNPPC din IPJ Vâlcea și-a ales conducerea executivă
Membrii Biroului teritorial SNPPC, constituit la nivelul IPJ Vâlcea, și-au desemnat, astăzi, conducerea executivă, pentru mandatul următor, în cadrul unei adunări generale, care a avut loc la sediul inspectoratului.
Numărul participanților a fost suficient pentru realizarea cvorumului prevăzut de Statutul juridic, fapt pentru care, în urma votului exprimat, Biroul Executiv Central al SNPPC a luat act de opțiunile colegilor, urmând să propună instanței judecătorești competente validarea următorilor: președinte - Trușcă Daniel; vicepreședinți - Boldu Liviu Gheorghe și Fugaroiu Constantin; secretar - Matei Elena Mirabela.
Ședința de alegeri s-a desfășurat în prezența secretarului general SNPPC Neculai Isache și a vicepreședintelui Mihai Zlat, care le-au urat succes celor aleși în conducerea organizației, pentru a-și realiza obiectivele propuse, așa cum s-au angajat în fața celor ce le-au acordat votul de încredere.
Membrii SNPPC au fost asigurați că beneficiază permanent, de la nivel central și teritorial, de asistență și consiliere pe diferite probleme de interes (penale, civile, disciplinare și administrative) aflate în competența noastră de acțiune, în virtutea calității procesuale active și a reprezentativității juridice conferită de instanță.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL




