COMUNICAT FSNPPC - Guvernul ne cheamă pe toți în Piața Victoriei: coşul minim a ajuns la 11.370 lei/lună
Prin măsurile fiscal-bugetare adoptate în ultima perioadă, Guvernul cheamă, efectiv, în Piața Victoriei, angajații și pensionarii din România: valoarea ,,coşului minim”, calculată în raport cu indicii prețurilor comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, pentru luna septembrie 2025, a crescut cu 920 lei (8,8%) față de aceeași perioadă a anului 2024, ajungând la suma de 11.370 lei.
Costul total al coşului minim de consum, pentru un trai decent, este calculat pentru o familie de referință - doi adulţi şi doi copii - și include sumele necesare nevoilor de bază (hrană și locuință), dar și altor necesități, cum ar fi, de exemplu, educația, recreerea, igiena personală, transportul, îmbrăcămintea etc.
Conform cifrelor oficiale comunicate de INS, pentru o familie cu doar un copil, coșul minim este de 9.343 lei/lună, pentru o familie formată doar din doi adulţi (fără copii), este nevoie de 7.002 lei/lună, iar pentru un adult singur, de 4.322 lei/lună.
Concret, nevoile minime ale unei familii de patru persoane au urcat, în 2025, faţă de 2024, de la 10.450 lei, la 11.370 lei/lună.
Suma totală de 11.370 de lei, necesară unei familii, lunar, este cheltuită astfel: 2.391 de lei - pentru alimente, 1.080 de lei - îmbrăcăminte și încălțăminte, 3.166 de lei - locuință (chirie sau rată), 289 de lei - dotarea locuinței, 922 de lei - cheltuieli cu locuința (întreținere, utilități, energie, apă, gaz, internet), 361 de lei - produse de uz casnic și igienă personală, 699 de lei - servicii (transport, telefon, internet, reparații etc.), 852 de lei - educație și cultură, 192 de lei - sănătate, 383 de lei - recreere și vacanță, 1.034 de lei - fondul de economii.
Pentru un trai decent, vă așteptăm la protestul comun organizat de confederațiile sindicale naționale, în 29 oct. 2025! Detalii, aici:
BIROUL EXECUTIV - FSNPPC




