12.11.2019 - Fundația SNPPC ,,Sfântul Nicolae - ocrotitorul polițiștilor": de 13 ani, în slujba omeniei
,,Cea mai rea închisoare este o inimă închisă”.
Papa Ioan Paul al II-lea
Fundația ,,Sfântul Nicolae - ocrotitorul polițiștilor” a fost înființată de către SNPPC, în luna noiembrie 2006, scopul principal al acesteia fiind ajutorarea membrilor noștri de sindicat și a familiilor lor (soț/soție, copii și părinți), în situații deosebite. De la înființare și până în prezent, Fundația a acordat peste 27.000 de ajutoare, pentru toate cazurile stipulate în statutul său juridic.
În acest an (1 ianuarie - 12 nov.), au fost acordate 1.840 de ajutoare, în valoare de 650.000 lei. Fondurile provin din cotizații, din sponsorizări și din sumele încasate de la polițiștii, personalul contractual și de la donatorii voluntari, care au completat ,,Cererea privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si din pensii”- Formularul ANAF nr. 230.
Ajutoarele se acordă în maxim 5 zile de la primirea documentației, astfel: naștere – 200 lei/copil (în cazul în care ambii părinți sunt membri SNPPC, ajutorul se acordă fiecăruia); deces părinte – 300 lei; deces soț/soție sau copil – 750 lei; deces membru SNPPC – 1.000 lei; boală/vătămare – între 200 și 2.000 lei (se acordă și pentru soț/soție sau copil; valoarea exactă este stabilită de către Consiliul Director al Fundatiei, în funcție de gravitatea fiecărui caz în parte).
Detaliile despre activitatea, statutul Fundației și documentele/formularele necesare pentru acordarea ajutoarelor sunt accesibile la adresa: https://www.fundatie.snppc.ro/.
Pentru clarificări pot fi contactați liderii SNPPC din cadrul unităților teritoriale -https://www.snppc.ro/birouri-executive-teritoriale-b22 - sau direct responsabilul activității umanitare a SNPPC, la nr. tel: 031.105.11.41/42. Documentele vor fi trimise electronic la adresa: fundatie@snppc.ro.
Vă mulțumim pentru generozitatea și încrederea dumneavoastră!
DESCARCA AICI FORMULARUL 230 AFERENT ANULUI IN CURS: Formularul-230-pt-donare-2-la-suta-la-FUNDATIA-UMANITARA-A-SNPPC
CONSILIUL DIRECTOR
al Fundației SNPPC ,,Sfântul Nicolae - ocrotitorul polițiștilor”