Promovarea în funcții, grade sau trepte profesionale, începând cu septembrie 2026
În cursul acestui an, FSNPPC a solicitat, de mai multe ori, atât în scris, cât și în cadrul ședințelor Comisiei de dialog social constituită la nivelul Ministerul Afacerilor Interne, demararea procedurii de promovare a polițiștilor și personalului contractual în funcții, grade sau trepte profesionale (după caz, conform statutului aplicabil), ceea ce ar conduce implicit la o majorare a salariului de funcție/de bază, în raport cu valoarea coeficientului de salarizare al funcției superioare în care se promovează.
Conform art. 31, alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acest demers este la latitudinea ordonatorilor de credite, dar este condiționat de sumele aprobate, cu această destinație, la Titlul I bugetar - cheltuieli de personal -, de către Ministerul Finanțelor.
La începutul acestei luni, la nivelul MAI a fost finalizat documentul de referință, sub forma unei Note-raport comune DGF-DGMRU, astfel că, după rectificarea bugetară din cursul verii, începând cu luna septembrie 2026, la nivelul unităților va fi demarată procedura de promovare pe funcții, grade sau trepte profesionale a întregului personal din MAI care îndeplinește condițiile aferente acestui drept. Condițiile de promovare sunt diferențiate, în raport cu legislația aplicabilă fiecări categorii de personal în parte.
Conducerea FSNPPC a solicitat constant ca fondurile bugetare pentru promovările în funcții, grade sau trepte profesionale să fie identificate cât mai urgent, având în vedere rata crescătoare a inflației și costurile tot mai ridicate ale așa-numitului ,,coș minim” de consum lunar, care afectează nivelul de trai și generează pierderi financiare pentru fiecare dintre noi.
Biroul Executiv - FSNPPC
Alte comunicate recent adaugate:



