Poliția Română, îndoliată încă o dată

În cursul serii trecute, a fost ucis mișelește, cu mai multe lovituri de cuțit, încă un coleg, aflat singur în misiune, în Gara din Burdujeni: agentul șef de poliție Vezeteu Constantin Sorin, ajutor șef de post la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Suceava.

O crimă abominabilă, opera unui dezaxat mintal, a determinat, prematur, trecerea la cele veșnice a unui polițist care-și îndeplinea, cu cinste, serviciul în slujba comunității. Era un om integru, devotat familiei și profesiei, un tânăr tată a doi copii, unul dintre zecile de mii de membri ai organizației noastre.

Poliția Română este încă o dată îndoliată, iar cuvintele noastre, și ale oricui ar încerca să-și exprime compasiunea, nu pot estompa drama familiei, a cărei suferință doar o putem întrevedea!

Nu privim suferința aceasta cu cinism, dar nici nu putem rămâne indiferenți față de memoria fostului nostru coleg, față de așteptările lui și ale tuturor celorlalți polițiști, care ne-au dat mandatul lor de încredere morală și juridică, pentru a le apăra drepturile și a le fi scut în fața abuzurilor de orice fel!

De aceea, ne întrebăm, cu amară tristețe, așa cum am făcut-o și în alte situații similare, sperând că ne vom face auziți, odată pentru totdeauna: de ce nu înțeleg cei care au ochi să vadă, urechi să audă și responsabilitate să decidă, că meseria de polițist este una de risc extrem?! De ce mai marii noștri ne tratează sfidător, superficial și discriminatoriu? De ce suntem nevoiți, uneori, să facem misiuni de unii singuri, fără a putea acționa în echipă, așa cum ar trebui să fie?

Ne mai întrebăm, tot cu amară tristețe: de ce factorii decidenți ai zilei nu se apleacă, cu adevărată responsabilitate, asupra problemelor reale și dureroase cu care se confruntă polițiștii din stradă? Deși acestea nu sunt insurmontabile, iar noi le-am clamat de nenumărate ori, oficial, prin mass-media, pe toate canalele posibile de informare, însă ne-am lovit adeseori de indiferență și aroganță!!

Și fiecare polițist, când trece pragul casei, spre locul de muncă, se întreabă – doar în gând, pentru a nu-i întrista și pe cei dragi lui: oare voi deveni erou post-mortem de serviciu, condus pe ultimul drum cu onoruri militare? Dar merge mai departe, rugându-se la Cel de Sus să-i ierte gândul neisprăvit...

..................................................................

Odihnește-te în pace, dragul nostru coleg!