Max și Ionuț, prieteni pentru totdeauna!
Max și Ionuț, prieteni pentru totdeauna!
În vârstă de 11 ani și 3 luni, după mai bine de opt ani în serviciul polițienesc, la frontiera suceveană, Max a fost pensionat, la termen. Este încă activ și nu se poate despărți de colegul nostru, agentul șef de poliție ROȘU Ionuț-Sebastian, cel care l-a hrănit, l-a îngrijit și l-a tratat ca pe un prieten devotat.
În tot acest timp, ciobănescul german i-a fost alături, în misiunile de patrulare, ziua și noaptea, pe vânt, arșiță sau ploaie, pe fășia verde sau în Punctele de frontieră din Vicșani și Siret, la intervenții solicitate prin numărul unic de urgență 112, dar și în alte misiuni, unde s-a impus prezența lor, pentru a menține sau a restabili, după caz, ordinea publică, ori pentru a contracara diferite infracțiuni sau contravenții la regimul juridic al frontierei de stat.
Pentru Ionuț, Max nu este doar un număr matricol radiat din registrul de evidență a animalelor de serviciu active: este și-i va rămâne prieten pentru toată viața!
Pensie lungă și urechi ciulite, în continuare, Max!