INFORMARE din 06.11.2017 - Acord de colaborare FSNPPC-SINDLEX R. Moldova

În cursul vizitei efectuate, luna trecută, la Chișinău, de către delegația FSNPPC, formată din președintele Dumitru Coarnă și trezorierul general Claudiu Staicu, a fost re-semnat Acordul de colaborare sindicală între organizația noastră și FSM "SINDLEX" - organizația similară a fraților noștri de peste Prut, care apără drepturile lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Vizita, care a avut loc la invitația domnului Mihail Lașcu, președintele FSM "SINDLEX" (și un prieten apropiat al FSNPPC), a mai inclus întâlniri și discuții cordiale cu ministrul Afacerilor Interne, domnul Alexandru Jizdan, cu președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din R. Moldova, domnul Oleg Budza, și cu domnul colonel de poliție Gheorghe Cavcaliuc – șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție.
Acordul semnat se referă, între altele, la: formare profesională, protecția muncii, sprijinirea reciprocă a membrilor de sindicat, promovarea profesiei, culturii, sportului, turismului, precum și la organizarea tratamentului / odihnei membrilor de sindicat și familiilor acestora în spații proprii sau prin reciprocitate.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL