Imnul Național, „Un răsunet" peste vremuri
Versurile Imnului Naţional al României aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat patriot și tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.
Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.
Poemul „Un răsunet", al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în doar câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea (în Ţara Românească, Revoluţia a izbucnit pe 11 iunie).
Poemul va deveni Imn Național, sub titlul „Deşteaptă-te, române!", câştigându-şi imediat gloria recunoscută, datorită mesajului energic şi mobilizator pe care-l conţine. Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!" a fost un cântec foarte drag tuturor românilor, insuflându-le curaj și avânt în timpul momentelor cruciale, atât în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în primul şi în cel de-al doilea Război Mondial.
Mesajul imnului „Deşteaptă-te, române!" este deopotrivă social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă, pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată", prezent în multe dintre imnurile naţionale, de la „Paion"-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina, până la „Marseilleza" Revoluţiei Franceze.
LA MULȚI ANI TUTUROR ROMÂNILOR, DE ZIUA IMNULUI NAȚIONAL!
Biroul Executiv Central - SNPPC




