Adunare generală pentru alegeri la Biroul Teritorial SNPPC din IPJ Bistrița - Năsăud

În urma votului legal exprimat de către membrii SNPPC, Biroul Executiv Central al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, reprezentat la această activitate de către președintele Dumitru Coarnă și secretarul general Neculai Isache, a luat act de rezultatul scrutinului, urmând a propune instanței validarea, în funcțiile eligibile, stabilite prin statut, a următorilor candidați care au întrunit votul majorității: președinte – Tiberiu-Dan Harpa; vicepreședinți – Ioan-Florin Zăpărtan și Doru Vînca; secretar – Daniel Bor; delegați sindicali – Daniel Cocan, pentru Poliția Mun. Bistrița, Călin Rațiu, pentru Poliția Orașului Năsăud, și Ilie-Sorin Harapașcu, pentru Poliția Orașului Sângeorz Băi.
Biroul Executiv Central al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI le aduce mulțumiri liderilor teritoriali pentru activitatea desfășurată până acum și le dorește succes în noul mandat, exprimându-și convingerea că acesta se va ridica la înălțimea așteptărilor membrilor organizației noastre din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud!
Am început cu încredere și curaj, continuăm puternici și uniți!
BIROUL EXECUTIV CENTRAL