27.05.2021 - MIC TRATAMENT PENTRU ,,ORBUL GĂINILOR" (un drept sindical la replică, necesar)
MIC TRATAMENT PENTRU ,,ORBUL GĂINILOR”
(un drept sindical la replică, necesar)
Îi sugerăm domnului “parlamentar de profesie”, care deunăzi ne-a pus la stâlpul infamiei, declarând că ne înfruptăm pe nedrept și timpuriu din bugetul pe care Patria îl alocă rezerviștilor, sa meargă cu politistii care intervin la un conflict cu săbii și topoare sau sa-i însoțească în patrulare pe cei din frontieră, prin toate coclaurile, măcar doua-trei zile... apoi sa îsi dea cu părerea, pentru că așa va vorbi avizat, clar.
Polițiștii, ca multe alte categorii profesionale (din sănătate, construcții, minerit, CFR etc.), beneficiază de incadrarea in condiții de muncă deosebite sau speciale.
Speranța medie de viață a polițiștilor se află în jurul vârstei de 62 ani , față de peste 75 ani a populației generale. Conform statisticilor, vârsta medie de ieșire la pensie a polițiștilor depășește 50 de ani, iar vârsta standard, conform legii, este de 60 ani de ani (și nu de 50, cum se mai vehiculează de către unii neavizați sau băgători de bețe prin garduri). Singurii beneficiari de pensii de serviciu din Uniunea Europeană sunt militarii, polițiștii, jandarmii și pompierii .
Nu am auzit de parlamentari uciși în timpul sau în legătură cu serviciul, dar noi știm suficient de multi politisti ucisi, răniți grav sau mutilați, încât sa depășim chiar și numărul militarilor romani uciși în teatrele de operații (iertată să ne fie comparația).
Nu stim cate ultraje se înregistrează anual în rândul altor categorii de funcționari, dar, în Politie/Poliție de frontieră media sare de 5 ultraje pe zi, multe neînregistrate ca atare.
Nu știm câți funcționari pleaca de acasă la 5,00, la 6,00 sau dis de dimineață, și nu știu când se întorc, dar cu siguranță dvs nu faceți parte din categoria asta.
Riscurile, interdicțiile, incompatibilitățile, înțelegem ca nu va interesează, dar noi vi le amintim. Scuzați cinismul, dar riscurile dvs, la munca, sunt de genul: să vă cadă bila neagră pe bombeu, din eroare, să faceți întindere musculară la mâna ridicată la vot sau să vă ațipească șoferul la volan, în timp ce trageți un pui de somn pe bancheta din spate; al nostru este sa nu mai ajungem acasă, la copii. Diferența e mare, mare de tot!
Noi nu avem salarii ca ale dvs., parlamentarii, calculate la grila din 2022, avem salarii care pleacă de la salariul minim pe economie, fiind, alături de militari, între ultimii funcționari in clasamentul salarizării.
Nu prea știm cum e sa ne ducem copiii la școală, in prima zi de începere a anului școlar, pentru ca noi suntem la munca atunci, in timp ce dvs rostiți discursul, la tribuna oficială din curtea școlii, despre educația națională și-i promiteți tinerei generații că veți legifera pentru un viitor mai luminos.
Pentru experienta dvs, va invitam o zi la patrulare, în București, pe raza Secției 7 Politie, sa zicem, și încă o zi la un post de poliție din mediul rural, nerenovat din anii 60, cu latrină turcească în fundul curții.
Nu avem pensii speciale, ci pensii de serviciu, numite ,,pensii militare de stat”, pe care le obținem după ani grei de muncă, în care noi ne-am respectat Jurământul depus față de țară și de cetățeni, și trecem în Armata de rezervă, care poate fi oricând reactivată pentru a-și apăra țara, inclusiv parlamentarii. Dacă am fi știut, de la început, că politicul ne va schimba sistemul de pensii, după ce am slujit decenii sub Drapel, poate că ne-am fi ales o altă profesie, mai liberală, mai bănoasă sau ...mai parlamentară.
Nu stim cate nopți, sâmbete, duminici și alte sărbători ati facut la munca, dar noi ne amintim cu greu când am facut ultimul revelion sau noaptea de Înviere în familie.
Ar mai fi multe de spus... nu va mai spunem, pentru ca se pare că oricum nu ne ascultați. Dar vă asigurăm că vom pune piciorul în prag, dacă ne veți sfida în continuare!
Dacă aveți totusi curiozități reale și bine intenționate despre activitatea și riscurile profesionale ale polițiștilor, nu ezitați sa ne cautati – inclusiv prin intermediul SNPPC, sa va explicam mai multe lucruri, care va pot fi de folos pentru intențiile dvs de legiferare. Noi suntem politisti, o viata întreagă, pentru țară și cetățenii ei; altii, tot o viață, doar parlamentari...cum o fi mai bine??
Si mai știiți ceva?
Da, avem și polițiști pensionati la 45 ani, împușcați, tăiați de săbii sau loviți de topoare, direct in cap, sau fără picioare funcționale, după ce au urmarit infractori pe frontieră, prin ger sau arșiță, sau operați pe inima, cu 3 stenturi, de la stresul, presiunea și suprasolicitarea cauzate de acest sistem, la care ați contribuit inclusiv dvs, in ultimii mulți ani, sau de la declarații politice populiste ori de la reglementări făcute pe genunchi, care ne aduc impredictibiliate în carieră și chiar și după aceea, așa cum faceți acum.
N-ati vrea sa vă pensionati și dvs, la 45 ani, pe un astfel de caz! (?)
PS: daca am stii ca in Parlament există DOAR oameni care gandesc precum dvs., maine ne-am da demisiile, ne-am lua familiile si am pleca din țară! Pentru ca asemenea aleși, pe noi NU NE VOR REPREZENTA NICIODATA JUST ȘI ECHITABIL! PE NOI, POLIȚIȘTII ȘI MILITARII!
Semnează: un polițist sindicalizat, care servește Patria de 30 de ani