25.10.2022 - DEGRINGOLADA GUVERNĂRII EȘUATE: majorarea normei de hrană, pasată, de premier, la un minister care nu are competență de soluționare
În 27 sept. a.c., i-am trimis premierului Nicolae Ciucă o adresă oficială (a se vedea postarea SNPPC din 27.09), solicitându-i - pentru a doua oară -, cităm: (...) vă rugăm să aveți în vedere, la proiectarea Legii bugetului pentru anul 2023, să prevedeți sumele necesare pentru majorarea normei de hrană a personalului din familia ocupațională bugetară Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, de la 01.01.2023, prin raportare la ultimii indici ai prețurilor de consum - capitolul ,,Mărfuri alimentare”, așa cum aceștia au fost actualizați de Institutul Național de Statistică (...)”.
Stupoare! Ieri am primit un răspuns atipic, de la Ministerul Muncii - semnat de un secretar de stat -, din care am dedus că Guvernul a transmis acestei instituții, spre competentă soluționare, petiția noastră, deși instituția abilită în acest sens este chiar GUVERNUL, condus de către domnul general (rez.) dr. Nicolae Ciucă. Pe scurt, dl. secretar de stat ne spune că nu e treaba Ministerului Muncii (corect!) și că trebuie ,,să ne adresăm Ministerului Finanțelor” (a se vedea atașamentul pdf).
Nici vorbă de Ministerul Finanțelor, dle secretar de stat, ci de Ministerul Apărării, eventual, adică instituția din cadrul SNAOPSN, abilitată, prin ,,OG nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională (...)”, să emită Ordinul de majorare, ordin valabil pentru toate structurile din familia noastră ocupațională. Dar MApN și-a făcut treaba și a emis, încă din luna mai 2022, Ordinul nr. MS 94/2022, care însă nu poate fi aplicat din cauza prevederilor art. IV alin. (2) din OUG 130/2021, prin care cuantumul normei, pentru anul curent, a fost menținut în plată la valoarea din decembrie 2021. Că să vedeți cum ne plimbă, ai noștri guvernanți, de la Ana la Caiafa! Tot așa procedează și cu salarizarea, pe care nu și-o asumă și o pasează, cu iresponsabilitate, între partidele din Coaliție, de un an de zile.
Ce să mai spunem? Haos total, la Guvern, în relațiile cu petiționarii și cu organizațiile sindicale reprezentative ale angajaților din România! Se pare că degringolada guvernanților - a celor grei, de pe scaunele ministeriale -, se repercutează și asupra funcționarilor din eșaloanele inferioare de comandă și de execuție, care înregistrează, redirecționează lucrările sau redactează răspunsurile în cauză, răspunsuri pe care le semnează, fără să le citească, înalții funcționari publicii sau demnitarii statului român, ale căror salarii tocmai ce au fost majorate recent, pentru complexitatea și gradul sporit de dificultate al muncii prestate în (ne)folosul nostru, al cetățenilor.
Trist, dle premier, având în vedere spiritul organizatoric și disciplina caracteristice onorantei bresle militare din care ați făcut parte și dvs, și pe care, astăzi, o cinstim, de Ziua Armatei Române!
Noi am vrut să vă salutăm și pe dumneavoastră, ca premier și fost militar, joia trecută, când am protestat, câteva mii de angajați români, în Piața Victoriei, pentru salariile noastre amărâte - dar cuvenite, prin lege -, pe care guvernarea dvs. și cea de dinainte nu au binevoit să ni le acorde...dar v-ați făcut că plouă, așa că vă salutăm, în scris, acum!
Încă nu e prea târziu să vă reamintiți de problemele familiei ocupaționale din care proveniți și dvs! Că după ce veți semna proiectul Legii bugetului pentru 2023, va fi prea târziu!
Vasile ZELCA,
președintele Biroul Executiv - FSNPPC