23.04.2020 - Solicitare adresată ministrului Afacerilor Interne, pentru dotarea de urgență a polițiștilor cu dispozitive cu electroșocuri, așa cum prevede legea votată anul trecut

FSNPPC/Nr.134/23.04.2020
Se transmite electronic
Către,
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Domnului Ion Marcel -VELA, MINISTRU
În calitate de Federație sindicală cu reprezentativitate juridică la nivelul sectorului de activitate gestionat de MAI, vă solicităm să aveți în vedere faptul că, în contextul misiunilor actuale, derulate de toate structurile polițienești pe timpul stării de urgență, ca urmare a nevoilor de prevenire și combatere a răspândirii pandemiei, precum și pentru asigurarea măsurilor generale de ordine și siguranță publică, la nivelul comunităților, este necesară punerea în aplicare, în cel mai scurt timp, a unor dispoziții legale, referitoare la dotarea și protecția polițiștilor.
Avem în vedere, în mod special, prevederile art. 32^12 din Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, care stipulează: ,, Polițistul este îndreptățit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene și/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroșocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum și alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale persoanei, atunci când: a) utilizarea forței fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat; sau b) aceasta intenționează să săvârșească sau săvârșește acțiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor”.
Evenimentele grave petrecute recent, constând în tulburarea liniștii publice, loviri și alte violențe, produse de către grupuri mari de persoane dotate cu arme albe, concomitent cu atacarea unor patrule de poliție aflate în misiune și distrugerea mijloacelor auto de intervenție, impun achiziția și distribuirea, în regim de urgență, a dispozitivelor cu electroșocuri, care, utilizate conform legii, pot evita escaladarea criminalității și pot conduce, în mod direct, atât la o mai bună protecție fizică a polițistului, cât și la imobilizarea făptuitorilor, fără a mai fi necesară utilizarea armelor letale din dotarea forțelor de ordine.
PREȘEDINTE FSNPPC
Dumitru COARNĂ