15.05.2020 - Ședință de dialog social, în sistem videoconferință. Demersul SNPPC, pentru punerea în aplicare, ,,in integrum", a Deciziei ICCJ 51/2019, continuă
15-05-2020 09:44:05
Astăzi, ora 11,00, după o pauză de două luni, în care consultarea cu federațiile sindicale a fost suspendată prin OUG, MAI a organizat o ședință a Comisiei de dialog social, în sistem videoconferință.
Vor fi puse în dezbatere două teme:
-
modificarea OMAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne (în ceea ce privește metodologia de organizare a concursurilor);
-
modificarea OMAI nr. 160/2017 privind asigurarea protecției personalului MAI și a membrilor de familie, după caz.
Având în vedere adoptarea, ieri, în ședința de Guvern, a unei OUG, pentru punerea în aplicare a Deciziei ICCJ nr. 51/2019 (urmare și a solicitărilor noastre repetate, adresate tuturor autorităților competente, dar și a miilor de procese câștigate de SNPPC în justiție, din 2017 și până în prezent), vom monitoriza îndeaproape modul concret de respectare a prevederilor Deciziei ICCJ, dar și ale Deciziei CCR nr. 794/2016 și ale legislației aferente salarizării, pentru a se acorda în integralitate drepturile restante (inclusiv celor pensionați între timp) și a se realiza o recalculare conformă și justă a salariilor, pentru viitor.
În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a continua acțiunile în instanțele judecătorești de contencios administrativ-fiscal, pentru recuperarea sumelor cuvenite celor peste 25.000 de polițiști, care ne-au mandatat în scris, până acum, să le reprezentăm interesele.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL
Devino membru si inscrie-te online in
CEL MAI PUTERNIC SINDICAT DIN M.A.I.!
Ai garantia ca iti sunt aparate drepturile profesionale, sociale si economico - financiare
Ai consiliere, asistenta juridica si reprezentare in litigiile de munca sau in alte situatii dificile
Beneficiezi de sprijin financiar,in diferite situatii prin intermediul Fundatiei noastre Sf. Nicolae
Te reprezentam si militatam pentru drepturile personalului MAI, organizand multiple forme de protest si mitinguri de amploare
Ne preocupam pentru respectarea standardelor de sanatate, a fondurilor financiare, a conditiilor de lucru si nu numai.
Beneficiezi de reduceri si oferte speciale Exclusive la o multitudine de parteneri comerciali de top.