01.12.2022 - Turneu sportiv omagial, organizat de SNPPC, în cinstea Zilei Naționale a României

Cu ocazia Zilei Naționale a României -1 Decembrie 2022 -, pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie, Biroul Executiv Central al SNPPC a organizat, în Capitală, la Clubul Alexandreea, de pe B-dul Basarabiei, un amplu Turneu de minifotbal, la care au participat 32 de echipe ale unor structuri de poliție și poliție de frontieră din București și Jud. Ilfov.
Meciurile finale s-au desfășurat în ziua de 29 noiembrie, în prezența conducerii SNPPC, avându-i alături pe doi dintre fotbaliștii de prestigiu ai ,,generației de aur”: Miodrag Belodedici și Florin Prunea.
Turneul omagial a fost câștigat de echipa Secției de Poliție 21 din București, care a învins, în finala mare, echipa Secției 11.
Finala mică s-a jucat tot între două echipe din cadrul DGPMB: Serviciul de Acțiuni Speciale și Brigada de Poliție Rutieră, locul III revenind SAS, Rutiera ocupând locul IV.
La festivitatea de încheiere (a se vedea foto atașate) s-au acordat diplome, cupe și premii, constând în echipamente sportive.
Mulțumim pratenerilor noștri tradiționali pentru sprijinul acordat: THERME BUCUREȘTI, REȚEAUA MEDICALĂ REGINA MARIA, TELEKOM ȘI VODAFONE!
BIROUL EXECUTIV CENTRAL SNPPC
Alte comunicate recent adaugate:
